Importanța clasei pregătitoare
Foarte mulți părinți se întreabă care este rostul sau logica existenței clasei pregătitoare, văzând în acest lucru o complicare a vieții copilului. Însă această etapă reprezintă un parcurs educativ util, care vine să îi ajute pe cei mici. Putem considera clasa pregătitoare ca un fel de antrenament pentru adaptarea lor la viața de școlar. Parcurgând clasa pregătitoare, copiii se vor obișnui mai ușor și mai rapid cu mediul școlar, integrandu-se natural în cadrul colectivului de elevi. Fără clasa pregătitoare, adaptarea copilului la cerințele clasei a-I-a se face greoi, uneori mult după semestrul I, iar elevul pierde entuziasmul inițial al începutului de parcurs școlar.
Clasa pregătitoare înlătură trecerea brutală de la grădiniţă la şcoală. Rolul clasei pregatitoare este acela de a obisnui copilul cu modul de socializarea intr-un mediu organizat, fapt care contribuie la dezvoltarea personalitatii lui. O trecere brusca de la programul interactiv din gradinita la cel strict din clasa intai poate sa fie solicitant, chiar traumatizant pentru copii. De aceea, clasa pregatitoare va asigura trecerea treptata la mediul scolar, cu program fix. Societatea actuala impune un ritm rapid de acumulare a informatiilor, copii fiind obligati sa se adapteze de la varste fragede. Cu cat sunt mai bine pregatiti emotional pentru clasa intai, cu atat sunt sanse mai mari sa acumuleze informatiile noi usor si sa nu ramana in urma cu notiunile specifice fiecarei clase. Copilul învaţă jucându-se şi în acelaşi timp se familiarizează cu atmosfera din şcoală. Multor părinţi li se insuflă ideea că prin clasa pregătitoare se «fură un an din copilărie». Acest lucru este total fals, ceea ce facem prin clasa pregătitoare este să asigurăm trecerea lină pentru copil înspre o şcolarizare de succes. Copiii vor avea un curriculum nou, adecvat vârstei. Ei vor beneficia de resurse ale învăţării, precum jocuri şi materiale imprimate gândite pentru vârsta lor.
Ce este clasa pregatitoare ?
– o perioadă de trecere de la grădiniță spre școală, de obișnuință a copilului cu noul mediu de învățare
– primul pas din ciclul de achiziții fundamentale (clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a)
– anul în care copiii se dezvoltă, prin exersare, pentru începerea activității școlare
Ce învaţă copiii în clasa pregătitoare?
– Comunicare în limba română
– Matematică şi Explorarea mediului
– Dezvoltare personală
– Arte vizuale și Abilități practice
– Muzică și mișcare
– Educație fizică
– Religie
– Engleză
Care este specificul ambiental al clasei pregătitoare ?
– spațiu luminos, curat, decorat cu materiale atractive și cu lucrările copiilor;
– mobiler modular, zone cu acces liber la raft; delimitarea centrelor de studiu și joacă Arte, Ludotecă, Bibliotecă, Științe;
Cum învață copiii în clasa pregătitoare?
De-a lungul anului școlar sunt parcurse Unități Tematice, care vor fi concepute și desfășurate pe principiile învățării bazate pe proiect. Avem în vedere:
– teme propuse de copii, care permit implicarea părinților (idei, colaborări, resurse);
– importanța învățării prin joc;
– necesitatea învăţării prin cooperare;
– abordare integrată a învățării, depăşind cadrul disciplinelor şcolare clasice (formale);
– realizarea unor produse finite care pun în valoare creativitatea copiilor;
O lecție durează 45 minute și este structurată astfel : 35 min activitate + 10 min jocuri/exersare deprinderi elementare
Cum se face evaluarea?
Sunt vizate cele cinci domenii de devoltare (dezvoltarea fizică și motrică; dezvoltarea socio-emoțională; dezvoltarea cognitivă; dezvoltarea limbajului și a comunicării; dezvoltarea capacităților și atitudinilor de învățare) reflectate în disciplinale de studiu specifice clasei pregătitoare.
Din Raportul de Evaluare (completat de către cadrele didactice la sfârșitul anului școlar) părinții:
– vor cunoaște punctele forte ale propriului copil
– vor înțelege care sunt disciplinele unde este nevoie de sprijin suplimentar pentru o bună devoltare a copilului
Pe parcursul anului școlar se realizează Portofoliul individual al elevului, care va cuprinde toate materialele lucrate de acesta.
Nu se acordă note sau calificative!
Elevii primesc feedback individual, aprecieri, recomandari, recompense (emoticoane, medalii, diplome)